Martha Bibescu a trăit o viaţă fabulos de elitistă şi a fost politically incorectă de mai mare dragul. Jurnalul ei berlinez din 1938 ar putea fi un manual sau un tratat de istorie, iar pentru cititori este un roman. Însă ceva preţios, din lumea prinţeselor şi care mi-a produs o revelaţie îl deosebeşte de orice roman.
Jurnalul ei roman palpitant se petrece la prezent. Şi alte romane se petrec la prezent. Jurnalul-roman ne reconstituie o epocă. S-ar putea face un film de epocă interbelică plin de suspans, toalete cu pălării şi gentileţuri scoase din uz delicioase pentru post-modernişti. Ar fi şi la modă. Multe alte romane şi scenarii reconstituie acea epocă. Dar toate astea sînt burgheze şi nu ajung la nobleţea autentică a Marthei. Ce este atît de intangibil la opera ei?
Martha este prinsă într-o cameră fără vedere la viitor. Deşi vede Europa de sus, din avionul cu care zboară de la Paris la Berlin, pentru Congresul Federaţiei Aeronautice Internaţionale, nu are vedere de ansamblu asupra evenimentelor şi destinelor personajelor, nu lucrează cu degetul pe harta relaţiilor şi a legăturilor cauzale, ca un scriitor obişnuit, respectabil dar nu nobil. Ea nu este omniscientă. Nu ştie ce curs şi ce finalizare vor căpăta evenimentele. Este invitată la Göring şi se minunează la vederea enormităţilor din palatul de parvenit al acestuia, dar nu ne anticipează războiul.
Povesteşte despre Mogoşoaia, se pune în situaţia lui Wilhelm al III-lea cel detronat şi se întreabă: oare ce aş simţi dacă aş fi nevoită să revin la Mogoşoaia în calitate de vizitator? În aceste momente simt nevoia să-i arăt cu degetul şi să strig, precum copiii la teatrul de păpuşi, care văd ce primejdie îl paşte pe erou, pe cînd acesta se poartă de parcă nu ar şti, şi se agită să-i atragă atenţia. Uite, uite, fereşte-te, Mogoşoaia îţi va fi luată. Sau fereşte-l pe soţul tău, acum e tînăr şi puternic, dar va avea un accident groaznic şi va muri, Martha, cum poţi fi atît de senină?
Însă în jurnalul acestei femei nu este loc de „avea să moară”, „n-avea să-l mai vadă niciodată”, „pe atunci nu ştiam că Göring va face parte dintre criminali” sau "România, care acum deţine preşedinţia Federaţiei, va ajunge să nu aibă nici un reprezentant în campionatele de zbor sportiv din Occident”. Şi nu e loc nici de complicitate cu cititorii, cărora să le dea ponturi. Pentru că Martha scrie gratuit şi fără urmă de slugărnicie faţă de cititori.
Bineînţeles, e vorba de un jurnal, nu de un roman, totuşi. Dar faptul mi-a revelat mic burghezul romanelor propriu-zise şi chiar a volumelor de memorii, impoliteţea comisă de autori atunci cînd ne descriu oameni şi întîmplări, meschinăria celor care se lansează în creaţie cu ambiţii oneroase nemărturisite, pretinzînd că scrisul le vine din vreo pornire viscerală şi care nu îşi pun viaţa la bătaie şi propriul avut atunci cînd întreprind ceva, orice.
Nu vreau să mai ştiu ce se va întîmpla cu personajele dincolo de clipa prezentă, mi-este foarte bine să aflu despre ele dintr-o conversaţie şi nu din rapoartele autorului romanului şi mă mulţumesc să intru în cafenea şi să dau cu ochii de seducătorul erou principal fără ca acelaşi autor să-mi şoptească bîrfe la ureche. Totodată, aş vrea să citesc literatură scrisă generos şi intim, pentru plăcerea proprie a scriitorului.
Un poem pentru camera înaltă
Postări
