Să car mobilă masivă

Îmi place să car mobilă foarte grea, din lemn masiv. Ador transportul canapelelor Louis Philippe pe distanţe mari şi foarte lungi şi mutatul şifonierelor nedemontabile uriaşe. Mă fascinează deplasarea internaţională a pianelor cu coadă, a paturilor extrem de grele cu saltele de lână duble şi a servantelor Biedermeier.
Aceasta este noua mea preocupare şi plăcere. Îmi imaginez, planific şi sper să car comode din lemn de nuc, pe scări, multe etaje, şi visez să aduc saloane baroce din Franţa în România. Idealul meu este să pun mâna pe un pat Louis XIV sau pe vreun blidar renascentist, pe care să-l deplasez mai întâi de la ferma unde îşi făcea veacul, trecându-l dealuri şi văi, spre etajul 3 al unui imobil antebelic cu scări monumentale în spirală.

Păsările

Oare dinozaurii aveau etică?
Mîncau doar cît le trebuia, sau nu căutau decît să se îndoape toată ziua? Aveau și momente de relaxare sau de contemplare, în afară de căutarea de mîncare?

Mă uit la porumbei în Cișmigiu și sînt impresionată, cu gura cascată. O altă formă de viață, atît de aproape de noi. Se desfășoară activități, au loc zboruri, între pomi e o junglă măreață, plină de fâlfâit și țipete în limbi necunoscute. Sunt destul de fioroși, dar și exotici. Sunt dinozauri doar. Îmi dau uimirea pe care mi-au dat-o fluturii tropicali din serele imperiale vieneze. Porumbeilor nu le e rușine să vină și să mănînce de pe jos. Nu se tem de microbi sau de disprețul trecătorilor. Oare le place meniul? Sfărîmături de pateu cu brînză, scuturate din punga de hîrtie.

Pormbeii își mișcă greu trupurile dolofane, la sol. Au piciorușe, dar n-au mîini. Sunt de fapt monstruoși. Au făcut un sacrificiu pentru zbor. Se bâltâcâie de pe o parte pe alta, au cap, ochi, gură, picioare, dar vai, restul este doar aripă, nu pot pipăi nimic. Li s-a spus în ziua creației probabil: veți putea zbura, veți scăpa de urmăritori, de inundații, veți ajunge unde veți vrea voi, veți vedea lumea de sus, nu veți fi nevoiți să construiți drumuri sau să urmați trasee constrângătoare, dar în schimb veți plăti cu mâinile. Veți fi formați din aripi și ampenaj, corpul vă va fi un fuselaj. Acceptați?
Cine știe ce au răspuns. Or fi zis da unii, alții s-or fi opus...cu timpul s-a uitat.

Din lumea stiintei si tehnicii

In anul 1943, soldatul sovietic Klimcenco a fost ranit la cap si s-a vindecat. Doisprezece ani mai tarziu, el a inceput sa aiba dureri de cap. Chirurgul Asaturian i-a extras cu succes un glonte ce ii ramasese in creier.

Dedicată prietenilor de la Giumalău

Am cunoscut nişte oameni frumoşi,

aveau culori lucitoare

şi levitau la 10 centimetri de sol.

Pe cap le sclipeau diademe

din fulgi perfecţi de zăpadă,

în mâinile roşii de ger ţineau ciocolată.

Vătuiţi cu bunătate, se deschideau ca florile -

prezenţa lor mi-a dăruit o grădină de neuitat.

Aveau ochii de topaze, de safire şi diamante,

amintiri din copilărie pluteau în jurul lor ca un parfum.

În frigul pur ne-am concentrat într-un punct

Lipindu-ne unul de altul prin zâmbete,

ca feliile de portocală,

şi am ascultat în linişte

ciripitul vesel al prieteniei.