miercuri, 6 ianuarie 2010

Patinaj artistic

La competiţiile de patinaj artistic se dau probele de individual feminin, individual masculin, perechi şi dans-perechi. Cînd te duci la agenţia de turism te întreabă agenta dacă eşti cuplu fără copii sau cu copii, dar cel mai adesea daca esti un grup sau cîte persoane călătoresc. Impresiile de voiaj variază în funcţie de numărul de persoane la bord şi cel al copiilor ataşaţi la cuplu. De ce nu se pot prezenta şi cupluri de doi băieţi la proba de perechi la patinaj, sau, la proba de dans, cupluri cu doi copii sau, la individual masculin, tată şi fiu individualişti?
Care este cutuma patinajului artistic care proscrie perechile de fete la proba de perechi figuri sau la cea de dans? Şi o ultimă întrebare, e voie ca fata, mult mai înaltă, să îl ridice pe băiat la proba de perechi cînd el trebuie să facă un dublu Lutz?