Aceşti scriitori iresponsabili

Cum e posibil să existe oameni care scriu fără să fie responsabili pentru interacţiunea cititorilor cu rezultatul scrierii lor? Dacă omul-scriitor moare, se descurcă familia sau statul să-i asigure un loc de veci, chiar dacă omul nu prevăzuse la cec sau în dulapul din dormitor nici o sumă de înmormîntare. Dar ce se întîmplă cu blogul omului, pe care cititorii nu mai primesc nici un răspuns la comentarii?

Un journalist polonez faimos pentru relatările sale de călătorie aruncă o amintire în cartea sa Călătorind cu Herodot: în 1960, ajungînd la Aba, în Congo, a dat acolo peste nişte greci care vegetau în ghivece, asumînd el că aceştia formau o colonie, aşa ca şi alţi greci de prin lume şi din toate timpurile. Citind lucrul ăsta de mirare, am vrut să-l întreb: ce căutau grecii ăia la Aba, să fi ajuns aşa de departe colonizarea greacă? Ryszard Kapuściński însă a murit în 2007 şi nu mai pot să-l întreb nimic. Am căutat pe net, dar netul s-a dovedit a nu fi memoria omenirii.

Exemplele de mai sus se referă la scrieri cu autor vizibil. În cazul frumoaselor texte cu autor invizibil şi dispensabil, începe să muşte o altă frustrare, iar cititorul cade din nou victimă iresponsabilităţii de scriitor. Acest lucru are loc atunci cînd cititorii vor să se continue într-un fel ficţiunea (şi Vlad a scris despre asta) şi ajung să spere că pot continua plăcerea transpunîndu-se în platoul de filmare al autorului. Eu mi-am dorit să mă duc în India după ce am citit Mayitrey, să-i întîlnesc pe eroi şi să văd pe pielea mea atmosfera şi casa unde se petrecea acţiunea, fiind conştientă că nici măcar dacă setul ar fi fost vizitabil acolo în India, n-ar fi avut din păcate nici o putere magică de a continua cartea.

Ce să mai vorbim de „scrisorile către prieteni” atunci?

P.S. Ce este mai morbid, un blog cu ultima postare veche de un an, sau un film vechi cu actori morţi în realitate?