Praf de supă cu gust de pui

Din păcate, ultimele consecinţe ale dualismului minte-corp se bagă în mîncarea noastră şi pe această cale în stomac.

Praful, cînd îl pui în apă clocotită, ia formă de supă şi gust de pui. Nu este asta magie? Supa i-a dăruit prafului forma sa umidă tulbure, iar puiul i-a lăsat moştenire gustul său recognoscibil. Tot aşa şi mogîldeţele de lut luau viaţă de la suflarea omului, pe care o pierdeau în a doua parte de la o banală înţepătură de ac.

Mai ieri am mîncat nişte păscuţe cu cremă cu gust de ciocolată. Dacă ar fi fost umplute cu ciocolată, nu ar fi apărut şi precizarea “cu gust de ciocolată”, deşi faptul că ciocolata are gust de ciocolată nu este sigur. Prin urmare, crema maglavais avea doar gust de ciocolată. Asta este posibil pentru că ciocolata are un gust. Dacă n-ar avea, n-ar putea fi transferat la alte entităţi. Gustul la ciocolată e ca mintea la om. Ea este susţinută de un corp, dar nu este corpul. Gustul de ciocolată poate umbla liber prin industria alimentară, la fel ca ideile prin capete şi prin conştiinţa publică.

M-am uitat în spatele cofetăriei să văd dacă nu era vreo haldă de ciocolată sterilă, pentru că eram curioasă să văd ce a rămas din ciocolată după ce i s-a luat gustul pentru umpluturi tip cremă, culoarea pentru decoraţiuni interioare şi mirosul pentru beţişoare parfumate. Nu era decît praf.